Newsletter-ul este acel email care îți vine în cutia de scrisori (a se citi mail) când te abonezi pe un site. Atunci când ai un site web sau un magazin online, ar putea sa te intereseze avantajele newsletter-ului (voi scrie despre asta un articol curând).
Hai acum să vedem, de ce este bine să automatizezi newsletter-ul (adică să îl trimiți la un anumit interval, setat automat). Din varii motive, hai să vedem împreună câteva!
De ce să automatizezi newsletter-ul?
Consistență
Când vizitatorii site-ului sau magazinului tău online se abonează la newsletter e bine să știe la ce se vor aștepta. Vor primi newsletter-ul săptămânal, lunar, într-o anumită zi a săptămânii, sau într-o anumită perioadă a lunii?
În funcție de obiectivele site-ului tău poți seta newsletter-ul să fie trimis în fiecare vineri, sau în fiecare luni, sau pe data de 1 a fiecărei luni… (sau în orice altă zi consideri potrivit și optim atât pentru tine cât și pentru abonați).
Mesaj unitar
Programându-ți dinainte newsletter-ul, îți poți armoniza mesajul astfel încât sa aibă „flow”, sa se completeze cu mesajul anterior și să pregătească abonații pentru mesajul următor.
Punctualitate
E important când îți iei angajamentul de a trimite newsletter-ul, să îl trimiți la data stabilită. Atunci când se întâmplă ca „data stabilită” să fie pentru tine una dintre cele mai aglomerate perioade, va fi un element de „pace interioară” să știi că newsletter-ul tău este deja scris și pregătit să ajungă la abonați mulțumită funcției de automatizare.
Îți poți pregăti mesajele în scopuri de vânzare
Fără automatizare și fără stabilirea unei date clare de trimitere a newsletter-ului, poți apărea ca un comis-voiajor. Adică, te poți prezenta la ușa virtuală a abonaților, doar când ai un produs sau serviciu nou sau când vrei să îi informezi despre ceva. …Îți dorești asta pentru afacerea ta?
Cu automatizare, îți poți pregăti din timp mesajele pentru vânzare. Îți poți anunța abonații că lucrezi la un nou produs, sau că pregătești un nou serviciu. Le poți stârni curiozitatea, le poți prezenta beneficiile… Iar la momentul potrivit, le poți prezenta și oferta, însa ca pe ceva ce așteptau deja!
Creezi o conexiune
Prin automatizarea newsletter-ului poți crea o conexiune cu baze sănătoase între afacerea ta și abonați. Când abonații știu ca vor primi în fiecare zi de luni, sau în fiecare sâmbăta dimineața, sau pe 1 ale lunii mailul tău, e mai simplu pentru ei să îți primească mesajul decât când ajungi „oricând, poate luni, poate joi” la ușa emailului lor. Atunci când le oferi conținut de calitate, care îi informează, le aduce ceva util și care îi interesează, vor fi bucuroși să îl primească. Pe lângă automatizare, e important desigur, să ai în vedere și CALITATEA INFORMAȚIEI pentru ca abonații să îl citească!
Te las să te gândești la automatizare și la calitatea informației pe care o poți oferi prin newsletter. Mai e util să îți spun că automatizarea emailurilor pe MailChimp nu implică costuri suplimentare. Ai nevoie de mai multe informații? Mă poți contacta!
✧ Image by Markus Winkler from Pixabay ✧
Cu o experiență de 15 ani în graphic design, te pot ajuta cu tot ce ai nevoie în acest domeniu.
Apreciez colaborările bazate pe comunicare, viziune clară și creativitate!
Aștept cu drag să îmi povestești despre proiectul tău și să îl realizăm împreună!